Home » Știință » Ce rol au avut cometele în apariţia vieţii pe Terra

Ce rol au avut cometele în apariţia vieţii pe Terra

Ce rol au avut cometele în apariţia vieţii pe Terra
Publicat: 23.08.2015
Ciocnirea unor comete cu Pământul în urmă cu patru miliarde de ani este posibil să fi jucat un rol important în apariţia vieţii pe planeta noatră, susţine un grup de cercetători japonezi, după efectuarea unor experienţe concludente, informează AFP.

 La conferinţa de geochimie Goldschmidt2015 de la Praga, aceşti oameni de ştiinţă au prezentat miercuri modul în care au ‘reprodus’ în laborator asemenea coliziuni.

Ei au amestecat şi menţinut la temperatura de—196 grade Celsius aminoacizi, gheaţă şi un silicat, ‘ingrediente’ care se găsesc în comete, după cum au arătat recente misiuni spaţiale. Ei au folosit apoi gaz propulsor pentru a simula coliziunea unei comete cu Pământul. Rezultatul a fost că unii aminoacizi s-au transformat în peptide cu lanţ scurt (formate din trei până la nouă resturi de aminoacizi), molecule complexe considerate adesea drept primele „cărămizi ale vieţii”.

„Experimentele noastre arată că frigul de pe comete în momentul impactului joacă un rol cheie în această sinteză”, a declarat Haruna Sugahara, de la Agenţia japoneză pentru ştiinţă şi tehnologie marină şi terestră (JAMSTEC), conform unui comunicat.

„Producţia de peptide scurte este un pas cheie în evoluţia chimică a moleculelor. Odată procesul declanşat, este nevoie de mult mai puţină energie pentru a forma lanţuri mai lungi de peptide în mediile terestre şi acvatice”, a continuat el.

„Impactul cometelor este adesea asociat cu extincţiile în masă de pe Terra”, a amintit el, referindu-se la dispariţia dinozaurilor, acum aproximativ 66 de milioane de ani. „Dar aceste studii arată, probabil, ce a dat un impuls în procesul apariţiei vieţii pe Pământ”, a adăugat el.

De asemenea, acest proces ar putea să se fi produs şi în altă parte din cosmos. În sistemul nostru solar, Europa şi Enceladus, lunile îngheţate ale lui Jupiter, au suferit probabil bombardamente similare cu comete, a afirmat cercetătorul.

Rezultatele activităţii de cercetare desfăşurate de Haruna Sugahara şi Koichi Mimura de la Universitatea Nagoya nu au fost încă publicate, dar ele constituie o contribuţie semnificativă la cercetarea originii moleculelor complexe de pe Pământ, a comentat Mark Burchell de la Universitatea din Kent.

Misiunea sondei europene Rosetta în apropierea cometei 67P/Churyumov-Gerasimenko a confirmat că aceasta are un bogat conţinut de materii organice.

În urmă cu mulţi ani, misiunea Stardust a NASA a reuşit să preleveze din coada unei comete şi să aducă pe Terra un eşantion care conţinea glicocol, care este cel mai mic aminoacid.

Sursa: Agerpres

Mihaela STOICA
Mihaela STOICA
Mihaela Stoica a fost redactor-șef Descopera.ro între februarie 2015 - decembrie 2021, iar în prezent este colaborator al site-ului. Absolventă de Istorie, a fost mai întâi profesor. A intrat în presa online în 2006, la agenţia NewsIn. A lucrat apoi în redacţiile Adevărul şi Gândul, ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Ilinca și George Simion, secretele și poveștile celui mai controversat cuplu din politica românească | Ediție Specială „Altceva cu Adrian Artene”
Ilinca și George Simion, secretele și poveștile celui mai controversat cuplu din politica românească | Ediție Specială ...
Test de cultură generală. Ce mănâncă moliile?
Test de cultură generală. Ce mănâncă moliile?
Cercetătorii au descoperit de ce ploile de meteori sunt atât de imprevizibile
Cercetătorii au descoperit de ce ploile de meteori sunt atât de imprevizibile
Dezertare în masă în Rusia. Câți soldați au reușit să fugă?
Dezertare în masă în Rusia. Câți soldați au reușit să fugă?
Cel mai bătrân astronaut american a revenit pe Pământ după 220 de zile în spațiu
Cel mai bătrân astronaut american a revenit pe Pământ după 220 de zile în spațiu
China avertizează țările care vor să încheie acorduri cu SUA: „Vom lua contramăsuri”
China avertizează țările care vor să încheie acorduri cu SUA: „Vom lua contramăsuri”
Astăzi se împlinesc 121 ani de la naşterea omului care a dat lumii bomba atomică. Cinci inventatori care au ajuns să-şi regrete creaţiile
Astăzi se împlinesc 121 ani de la naşterea omului care a dat lumii bomba atomică. Cinci inventatori care au ajuns să-şi ...
Meteorologii au anunțat cum va fi vremea de 1 Mai
Meteorologii au anunțat cum va fi vremea de 1 Mai
Trei zile de doliu național în Portugalia după moartea Papei Francisc
Trei zile de doliu național în Portugalia după moartea Papei Francisc
Dacă tratăm hipertensiunea arterială, reducem și riscul de demență, au descoperit cercetătorii
Dacă tratăm hipertensiunea arterială, reducem și riscul de demență, au descoperit cercetătorii
Când va fi înmormântat Papa Francisc?
Când va fi înmormântat Papa Francisc?
Rămășițele unor picturi murale romane antice au fost scoase la lumină în Spania
Rămășițele unor picturi murale romane antice au fost scoase la lumină în Spania
A existat vreodată viață pe Marte? O descoperire recentă ne aduce mai aproape de un răspuns
A existat vreodată viață pe Marte? O descoperire recentă ne aduce mai aproape de un răspuns
Rocile străvechi dezvăluie cum a modelat apa prima crustă continentală a Pământului
Rocile străvechi dezvăluie cum a modelat apa prima crustă continentală a Pământului
Arheologii au elucidat misterul „Castelului Părăsit” din Austria
Arheologii au elucidat misterul „Castelului Părăsit” din Austria
Îngrășămintele cu azot ar putea favoriza producția de polen care provoacă alergii
Îngrășămintele cu azot ar putea favoriza producția de polen care provoacă alergii
15 fapte mai puțin cunoscute despre Papa Francisc. A fost bodyguard, ar fi botezat extratereștrii, se deghiza și ieșea noaptea pe străzi
15 fapte mai puțin cunoscute despre Papa Francisc. A fost bodyguard, ar fi botezat extratereștrii, se deghiza și ieșea ...
Papa Francisc a murit în a doua zi de Paște
Papa Francisc a murit în a doua zi de Paște